Prieteniile la varsta adulta sunt putin studiate prin comparatie cu relatiile amoroase, care atrag mult mai multa curiozitate odata trecuta varsta adolescentei.
Cu toate acestea ele exista si, se pare ca (http://tinyurl.com/82c23sb), au un rol important in constructia stimei de sine si a perceptiei starii generale de bine. Cum functioneaza insa relatiile de prietenie la varsta adulta si ce asteptari putem avea de la acestea, reprezinta insa intrebari complexe - in special in contextul unei dinamici sociale in schimbare. Pe langa rolul de spatiu emotional securizant pe care il au prieteniile, un alt rol major al acestora consta in crearea unui spatiu de "antrenament social". In cadrul prieteniiilor putem sa ne exersam si dezvoltam abilitati sociale care ne ajuta, mai apoi, sa ne indeplinim celelalte roluri sociale (angajat, partener de viata, parinte, etc.). Astfel, relatiile de prietenie de la varsta pubertatii ne fac tranzitia mai usoara spre relatiile intime de la varsta adolescentei.
Ce se intampla, insa, atunci cand scenariul pentru care ne-am pregatit intarzie sa apara? Atunci cand nu ne casatorim si nu formam o familie? In ce masura relatiile de prietenie pe care le avem sunt impovarate cu asteptari de intimitate? Si daca aceste asteptari ne sunt, intr-adevar, implinite de prietenii nostrii, in ce masura este acesta o dezvoltare "normala" a prieteniei?
Sherlock Holmes si Watson reprezinta un bun exemplu pentru aceasta situatie, intimitatea crescuta care se dezvolta intre cei doi prieteni fiind adesea privita cu o urma de suspiciune de catre observatori obiectivi. Este destul de clar ca cei doi nu s-au angajat in interactiuni intime de natura sexuala, insa, in ce masura poate fi acceptata intensitatea emotionala aparuta intr-o astfel de relatie ("It was worth a wound—it was worth many wounds—to know the depth of loyalty and love which lay behind that cold mask" zice Watson undeva)?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu